Politic, Stiri

Al naibii MTO!

Şeful statului, Traian Băsescu, şi primul ministru Victor Ponta le-au oferit românilor un spectacol pe cinste, luni, în timpul întâlnirii pe tema reducerii contribuţiei asigurărilor sociale, după ce un termen buclucaş, “MTO”, folosit de preşedinte într-o întrebare, i-a pus în încurcătură pe premier şi pe şefa finanţelor.

basescu_ponta_01_a850ee7fd2

Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire greoaie, cu multe cifre, despre oportunitatea reducerii CAS de la 1 octombrie s-a transformat într-un circ.

Mai întâi şeful statului a ieşit la rampă şi a declarat discuţiile eşuate, apoi premierul a aruncat vina pe preşedinte pentru nereuşita consultărilor, acuzându-l că a folosit “un ton bădărănesc” în dialogul cu ministrul finanţelor, Ioana Petrescu.

Atât i-a trebuit lui Traian Băsescu! Ca un puşti acuzat pe nedrept, el a găsit de cuviinţă să-l “pedepsească” pe Ponta, făcând public filmul discuţiei de la Cotroceni. “Pelicula”, care a început cu amabilităţi plictisitoare şi cu zâmbete de poză, a devenit în câteva minute piesă de Caragiale. Băsescu: “Avem şi MTO-ul…”; Ponta: “Poftim?”; Băsescu: “Avem şi MTO-ul, care mai înseamnă vreo 5 sau 6 miliarde…” “O să lucrăm la toate!”, a răspuns premierul.

Înseamnă că nu cheltuim mai mult decât încasăm

Vorbele, dar şi mimica feţelor primului ministru şi ministrului de finanţe au arătat doar debusolare. Imediat, filmuleţul s-a transformat în viral, a fost parodiat în multe feluri, iar iniţialele MTO au devenit cele mai căutate de pe Google. Poporul a vrut să vadă ce reprezintă literele care l-au “încuiat” pe premier.

Miza discuţiei n-a mai contat! Pe înregistrare se vede cum şeful statului a continuat să ceară cifre exacte, menite să umple golul din buget pe care ar urma să-l lase reducerea CAS, dar răspunsurile concrete tot nu au venit. Pentru privitor, chiar dacă ar fi fost o plasă aruncată de preşedinte a fost clar că premierul s-a încâlcit în ea cu tot cu ministrul finanţelor, ambii, la fel de străini de MTO ca oricare cetăţean de rând. Am căutat şi noi explicaţia termenului devenit celebru într-o secundă şi nu putem spune că e prea facilă.

MTO (Medium Term Objective) înseamnă, în română, obiectiv bugetar pe termen mediu. În limbaj obişnuit, asta înseamnă că guvernul şi-a propus să nu cheltuiască mai mult decât încasează, pe salariile bugetarilor, pensii, alocaţii etc. În limbaj economic, prin MTO, Executivul elimină riscul de depăşire a deficitului bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), prevăzut clar în Tratatul cu UE.

Scăderea CAS se face pe spinarea românilor

Reducerea CAS nu înseamnă mai mulţi bani în buzunarul angajaţilor. Dimpotrivă! Faptul că firmele vor plăti mai puţin la asigurările sociale va avea ca efect instaurarea de noi taxe şi impozite sau creşterea celor deja existente. Ceea ce înseamnă că mâna de ajutor acordată de Guvern firmelor va fi plătită scump de toţi românii. Tocmai acest lucru a fost speculat de Traian Băsescu la întâlnirea de la Cotroceni.

Şeful statului le-a reproşat premierului Victor Ponta şi ministrului finanţelor că nu au prevăzut surse din care să acopere “gaura” produsă de scăderea CAS cu 5%. Mai mult, şeful statului a dezvăluit că era la curent cu “tentativa de punere în dezbatere publică a noului Cod Fiscal”, care prevedea taxe suplimentare.

blank