Administratie Locala

Ajutoare pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece 2015-2016

 

Primăria Sectorului 2 va acorda ajutoare pentru încălzirea locuinţei sub formă de compensări sau, după caz, de ajutoare financiare, în funcţie de tipul de încălzire al locuinţei şi de venitul net lunar pe membru de familie, în conformitate cu prevederile O.U.G. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale normelor sale de aplicare, în sezonul rece 2015-2016.

primaria-sectorului-2-4Familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturaleenergie electrică sau lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri, vor beneficia de ajutoare numai dacă venitul net lunar pe membru de familie este de cel mult 615 lei.

În cazul energiei termice furnizate în sistem centralizat, venitul net lunar pe membru de familie nu poate depăşi 786 lei, iar în cazul persoanei singure 1.082 lei.

Ajutoarele se acordă pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, însoţită de acte doveditoare care atestă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară, precum şi de acte doveditoare privind dreptul de folosinţă al locuinţei, în condiţiile legii, ori privitoare la bunurile deţinute de aceştia, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale.

Persoanele care solicită acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei pot fi, după caz: proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitaţie, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani.

La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale.

Se exceptează însă, următoarele categorii de venituri: ajutorul socialalocaţia pentru susţinerea familieibugetul personal complementarajutoarele de stat acordate producătorilor agricolibursele de studiu şi bursele socialesprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», precum şiveniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Actele normative sus-menţionate prevăd lista bunurilor ce conduc la excluderea acordări ajutorului pentru încălzirea locuinţei, printre care: clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreştiterenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane peste limitele prevăzute de lege, bunuri mobile aflate în stare de funcţionare (autoturism şi/sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani, mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani), diverse categorii de autovehicule, ambarcaţiuni şi utilaje (agricole, de prelucrare agricolă sau de prelucrat lemnul), depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, precum şi terenuri/animale şi/sau păsări cu valori nete de producţie anuală limitate de lege.

 

Formularele de cerere se pot procura şi depune la sediile Serviciilor de Asistenţă Socială ale D.G.A.S.P.C. Sector 2 în a căror zonă teritorială se află domiciliul sau reşedinţa, după cum urmează: Serviciul Asistenţă Socială Baicului – la adresa din Str. Heliade între Vii nr. 36; Serviciul Asistenţă Socială Pantelimon – la adresa din Şos. Iancului nr. 59, bl. 101; Serviciul Asistenţă Socială Glinka – la adresa din Str. M.I. Glinka nr. 7; Serviciul Asistenţă Socială Maşina de Pâine – la adresa din Şos. Colentina nr. 25-27 şi Serviciul Asistenţă Socială Silvestru– la adresa din Str. Olari nr. 11-13, ori se pot ridica de către reprezentanţii asociaţiilor de proprietari/chiriaşi – în cazul energiei termice – de la furnizor.

Programul cu publicul al Serviciilor de Asistenţă Socială din cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 2 este de luni până joi, între orele 08.00 – 16.00, iar vineri între orele 08.00 – 14.00.

Formularele şi informaţiile cu privire la condiţiile de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei se pot tipări accesând paginile web www.social2.ro şi www.ps2.ro.

 

Constatarea oricăror nereguli legate de declararea de informaţii incomplete sau care nu corespund realităţii (cu privire la venituri, număr de membri de familie, bunuri din lista de excludere etc.), conduce la dispunerea de măsuri legale cu privire la modificarea cuantumului sau încetarea ajutorului, inclusiv recuperarea sumelor necuvenite şi aplicarea de sancţiuni, în funcţie de situaţie (amenzi sau sesizarea organelor de urmărire penală).

Solicitanţii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei pot depune, începând cu data de 01.10.2015, individual, sau prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi, cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, împreună cu documentele justificative, până cel târziu la data de 20.11.2015, pentru a benefica de sprijin pentru întregul sezon rece.

După această dată, dacă cererile sunt depuse până pe data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna respectivă, iar dacă cererile sunt depuse după data de 20 ale lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna următoare.

 

Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării, prin depunerea unei noi declaraţii pe propria răspundere.

 

În cazul ajutorului acordat pentru încălzirea cu energie electrică, în vederea acordării sau respingerii dreptului este obligatorie realizarea anchetei sociale.

Plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolierise face direct titularului şi se efectuează o singură dată, la începutul sezonului rece, pentru toate lunile sezonului sau pentru lunile rămase din sezon, în funcţie de data depunerii cererii.

Pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat, cu gaze naturale şi cu energie electrică, ajutoarele se acordă în funcţie de consumul lunar înregistrat în perioada sezonului rece, fără a se depăşi valoarea maximă stabilită de lege pentru fiecare tip de încălzire, iar sumele de bani se virează direct furnizorilor.

 

blank