Răzvan Marin e departe de nivelul dorit la Ajax, însă Ten Hag pare să îşi asume evoluţiile slabe ale românului din dorinţa de a-l integra. Conform unuia dintre scouterii „lăncierilor”, tehnicianul s-a gândit să îl ţină rezervă pe internaţionalul nostru, însă acest lucru i-ar afecta moralul. Antrenorul lui Ajax crede în calităţile românului şi va avea răbdare cu el.

Unul dintre scouterii lui Ajax, Marco Timmer, a discutat în presa olandeză despre cazul „Răzvan Marin”. Acesta a avut o prestaţie foarte slabă în play-off-ul Ligii, cu APOEL Nicosia şi mulţi se întreabă dacă se justifică prezenţa lui în primul „11”.

Văzut ca un înlocuitor al lui De Jong, plecat la Barcelona, Răzvan Marin nu poate să se ridice la valoarea mijlocaşului batav. Totuşi, Ten Hag are încredere în calităţile sale, garantează Timmer.

„Răzvan Marin joacă foarte prost, dar daţi-i timp. Ten Hag s-a gândit la varianta să îl ţină rezervă pe Răzvan şi să joace cu Van de Beek lângă Blind. E o opţiune, nu e un puzzle prea complicat. Tadic ar fi „10” şi Huntelaar ar juca titular în atac. Întrebarea este: vrea Ten Haag să facă asta sau e mai interesat să îi dea lui Marin încredere şi să îl folosească în continuare, cu riscul ca acesta să greşească aşa cum a făcut-o în Cipru?”, a spus Timmer, într-un interviu pentru Voetbal International.

Citeste si...  Iată declaraţia bărbatului a cărui carte de vizită a gasit-o Alexandra în casa criminalului Dincă

Răzvan Marin a primit cea mai mică notă
Mijlocaşul de 23 de ani, adus de lăncieri pentru 12,5 milioane de euro de la Standard Liege, a fost criticat dur de ziariştii batavi pentru prestaţia din partida cu APOEL Nicosia.

Ziariştii de la voetbalprimeur.nl i-au dat lui Răzvan Marin cea mai mică notă după partida cu APOEL. Românul a primit 3,5, în condiţiile în care coechipierii săi au avut note de 5 şi 6, cu excepţia lui Mazroaoui, care a fost notat cu 4.

„Răzvan Marin – 3.5: O prestaţie sub orice critică a românului, care parcă a jucat cu plumb în ghete. Iniţiativele sale au fost eronate, a fost foarte lent cu mingea la picior şi a comis multe decizii greşite în defensivă” a fost explicaţia jurnaliştilor.