IT&C

Afacerile înfloresc cu Pokemon Go!

Afacerile înfloresc cu Pokemon Go! Pe cât de popular a ajuns jocul, pe atât de mult a devenit o oportunitate pentru împătimiți să își crească veniturile.

Isteria Pokemon Go devine și o afacere pentru jucătorii experimentați. Astfel, împătimiții acestui joc își vând arsenalul de monstruleți pentru a câștiga bani frumoși. Cei mai leneşi au descoperit metode inedite de a păcăli producătorul aplicaţiei şi trimit roboţei virtuali care să le prindă pokemonii în diferite colţuri ale lumii. Dacă sunt prinşi, trişorii pot fi suspendaţi sau eliminaţi din joc.
Vând cont Pokemon Go, am 4 dragoniţe, anunţă un jucător care a ajuns la nivelul 32. El a mers zeci de kilometri pe jos, a vânat în continuu, iar acum încearcă să obţină bani pentru munca lui. Cere 100 de euro pentru contul pe care îl are şi susţine că armata lui de pokemoni e foarte puternică.

Alt jucător, altă strategie. Un tânăr se oferă să joace Pokemon Go pentru alţii şi să le dea, apoi, conturile. Promite să ajungă în doar câteva zile măcar la nivelul 20. Ideea de a face bani din joc nu le-a venit, însă, românilor. În Statele Unite, siteurile de anunţuri sunt pline. Un cont poate costa şi 500 de dolari. În armatele de animăluţe virtuale se regăsesc soldaţi rari, pe care nu îi poţi prinde în Europa.
Şi experţii în IT câştigă sume importante de pe urma jocului. Au creat softuri care păcălesc serverele ce găzduiesc aplicaţia. Cei care sunt leneşi ori nu au timp să cutreiere străzile, pot să plătească şi să-şi aleagă orice loc din lume în care să vâneze. Printr-un algoritm special, programul caută pokemoni pentru ei, îi creşte şi îi face puternici. Scopul este acela de a câştiga bătăliile cu alţi utilizatori.

blank