Economic

Afaceri pe banii clienţilor. Creditul furnizor ia amploare

Afacerile pe banii partenerilor şi clienţilor au devenit o adevărată modă în economia românească. În lipsa unui capital suficient, tot mai multe firme aleg să întârzie plăţile, apelând la creditul furnizor, un mecanism economic de finanţare de business, fără dobândă, care se extinde tot mai puternic. Potrivit unui studiu realizat de KeysFin, 75% dintre firmele din economia românească au ajuns să apeleze la această soluţie, în condiţiile în care finanţarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil.
CREDITUL COMERCIAL, MODĂ ÎN ECONOMIE
Cum de s-a ajuns ca creditul comercial să reprezinte principala modalitate de finanţare în economia românească? Răspunsul este unul simplu. „Creditul comercial este nepurtător de dobândă. Îţi permite să derulezi afaceri fără să înregistrezi costuri suplimentare, acestea fiind pasate, practic, în sarcina partenerilor.
Chiar dacă, la prima vedere, pare că economia are o lichiditate optimă, realitatea este cu totul alta. Banii circulă greu, iar pericolul de blocaj financiar este încă le un nivel ridicat. Pe lanţul economic, majoritatea firmelor suferă de lipsă de lichiditate, astfel că oricând pot intra în blocaj, în incapacitate de plată”, explică experţii KeysFin.
De ce nu apelează firmele la finanţările bancare, ca alternativă la creditul comercial? “Economia românească este formată, în marea ei majoritate, din IMM-uri fără capitaluri fixe solide, fără garanţii reale pozive, cele pe care băncile le cer atunci când solicită o finanţare. În plus, finanţarea bancară prezintă costuri pe care multe dintre firme nu şi le permit, astfel că alternativa o reprezintă creditul comercial”, spun specialiştii. Potrivit studiului KeysFin, creditarea reprezintă doar 9% din pasivele companiilor. Din cele peste 608.000 de firme active din economia românească, doar 68.000 aveau un credit bancar la sfârşitul anului trecut (11,2%).
„Potenţialul de creditare, mai ales în sectorul IMM, este unul semnificativ. Sunt peste 12.000 de întreprinderi mici şi mijlocii care pot fi considerate performante din punct de vedere economic. Din punct de vedere al sectorului de activitate, cel mai bun potenţial îl reprezintă firmele din industrie (27,8%), comerţ (25,5%) şi servicii şi utilităţi (20,4%)”, arată studiul Keysfin.
Creditarea corporate întârzie însă să se materializeze pentru că cele mai multe firme caută soluţii alternative, mai ieftine şi fără condiţionalităţile stricte impuse de bănci. „Vestea bună este că rata creditelor neperformante pentru companii a scăzut semnificativ în ultimii ani, de la 26,2% la 19,3% în decembrie 2016, iar sentimentul de încredere de ambele părţi, bănci şi firme, începe să se consolideze. Relevant este că IMM-urile au marcat cea mai importantă scădere, de 12 pp în cazul microîntreprinderilor şi de 8 pp în cazul întreprinderilor mici”, spun analiştii. Pe ansamblul economiei, rata creditelor neperformante a scăzut la 9,8% în acest an, nivel încă peste media europeană de 5,4%.
 
INSOLVENŢA, CANCERUL ECONOMIEI
Creditul furnizor pare, la prima vedere, o soluţie optimă, însă şi acest instrument nu este scutit de riscuri şi provocări. Dacă o firmă înregistrează dificultăţi financiare şi intră în insolvenţă, există riscul să atragă după sine şi firmele cu care are relaţii pe bază de credit comercial. Potrivit datelor Registrului Comerţului, numărul firmelor care intră în insolvenţă se menţine constant, în ciuda evoluţiei pozitive a economiei. Peste 5300 de firme au intrat în insolvenţă în primele şapte luni din 2017, faţă de 5058 în 2016.
Comerţul, construcţiile, industria extractivă, HORECA şi transporturile au generat cele mai multe cazuri de insolvenţă. Dincolo de blocajul financiar generat de insolvenţe, o mare problemă pentru economie o constituie şi faptul că ieşirea din insolvenţă are loc, în România, în medie la 3,3 ani, semnificativ mai mare faţă de media UE, iar rata de recuperare este mai mică decât cea europeană (34,4% în România faţă de 65% în UE, potrivit datelor Băncii Mondiale pe 2016) . Potrivit analiştilor de la KeysFin, business-ul reprezintă, în aceste condiţii, o misiune riscantă în absenţa unor informaţii concrete privind partenerii cu care faci afaceri.

blank