La 63 de ani, când alţii trag spre pensie, Adriana Trandafir surprinde prin vitalitate, energie şi debordează de optimist. Şi are şi de ce, pentru ca practic moartea nu o înspăimântă pe experimentata actriţă. Povestea spusă chiar de ea, în revista Taifasuri, pare desprinsă din filme.

„Am făcut şoc anafilactic şi am intrat în moarte clinică chiar de ziua mea, când împlineam 33 de ani. Faptul că în momentul în care am păţit acest lucru a fost lângă mine o prietenă din grădiniţă pe care nu o mai văzusem de mulţi ani şi ne întâlnisem atunci a fost un semn. Mă simţeam rău, iar prietena mea m-a dus la Spitalul CFR2, în curtea căruia am şi murit. Acum vorbesc atât de lejer despre acest fenomen .. moartea.”, povesteşte artista, care îşi aminteşte bine momentele trăite.

“Am văzut cum am ieşit din corpul meu şi eram foarte uimită. Mi-a părut foarte rău că m-am întors, pentru că îmi era bine acolo unde ajunsesem. M-am gândit mult la momentul acela şi la reacţia doctorului, care se uita mirat la mine. Tot repeta: «nu se poate ca fata asta care este trecută în fişă ca fiind decedată să îşi revină»”, spune zâmbind Adriana.

Citeste si...  Cu se bombă sexy se iubește Maluma! Artistul și iubita sa, surprinși de paparazzi

Viaţa tristă a unei actriţe care ne aduce zâmbetul

Adriana Trandafir este o figură de renume a comediei româneşti. Vorba ceea, a făcut atâtea generații să râdă, prin personajele cărora le-a dat viaţă. Şi totuşi, viaţa actriţei, plină de necazuri, seamănă mai degrabă cu o poveste tristă.

Vedeta a întâmpinat mai multe dificultăți de-a lungul timpul. Mai multe cumpene de viaţă şi de moarte pe care le-a trecut. Dar parcă cel mai greu i-a fost după ce primul ei soț a câștigat în instanță custodia fiului lor.

Rănile s-au vindecat greu, dar acum Adriana Trandafir are o viață liniștită alături de cel de-al doilea soț și de fiica lor în vârstă de 18 ani, Maria, scrie revista VIVA!.