Actualitate, Stiri

Adrian Năstase, la relansarea volumului “Cele Două Românii”: Un prilej de a compara campania electorală din 2004 cu cea de acum

‘Cele două Românii”, scrisă de Adrian Năstase, a fost relansată, în prezenţa a sute de invitati. Cartea este practic o radiografie a ultimului deceniu cu teme politice dar şi subiecte pe care de-a lungul anilor, fostul premier nu le-a clarificat.

adrian_nastase_tirana_63181800

”Cele Două Românii” se află deja la al doilea tiraj. Adrian Năstase a mărturisit că prima prezentare a cărţii a fost în cadrul Clubului de la Jilava.

„Cele două românii” reprezintă inclusiv un prilej de a compara campania electorală din 2004 cu cea de acum, spune Adrian Năstase.

Fostul premier consideră că, dacă social democraţii ar fi citit cu atenţie cartea sa, poate ar fi evitat multe dintre greşelile care au dus la pierderea alegerilor prezidenţiale.

„Îi îndemn pe colegii de partid şi pe cei interesaţi să citească această carte, într-un efort de reflecţie care să ne ajute ca la anul să consolidăm şi să regândim PSD”, a declarat deputatul Ionuţ Vulpescu.

Adrian Năstase a decis să relanseze cartea „Cele două Românii” după ce primul tiraj s-a bucurat de succes şi a fost epuizat rapid.

blank