Actualitate, Stiri

ADMITERE FACULTATE 2014. ACADEMIA DE POLIŢIE, cea mai mare CONCURENŢĂ la JANDARMERIE.

Aproape 3.000 de tineri s-au înscris pentru examenul de admitere la Academia de Poliţie din Bucureşti, cea mai mare concurenţă fiind la specializarea Jandarmi, unde pentru cele 34 de locuri scoase la concurs s-au înscris 215 candidaţi, respectiv 6,32 pe loc.

acade_oe_09754_91120700

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat, pentru MEDIAFAX, că până luni, la ora 16.00, când programul de înscrieri s-a încheiat, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” s-au înscris aproape 3.000 de candidaţi.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti a scos la concurs în acest an 603 locuri, dintre care 495 sunt la Facultatea de Poliţie, 50 la Facultatea de Pompieri, 20 la Facultatea de Arhivistică şi 38 de locuri la frecvenţă redusă, specializarea Ordine şi siguranţă publică. „Cea mai mare concurenţă este la Facultatea de Poliţie – specialitatea Jandarmi, unde pentru cele 34 de locuri scoase la concurs s-au înscris 215 candidaţi, adică 6,32 pe loc”, a spus Monica Dajbog.

blank