Sport

Mutu revine la naţională. Uite de ce surpriză va avea parte

Echipa națională de fotbal a României va disputa vineri, 3 iunie, ultimul amical, contra Georgiei, dinainte de plecarea spre Franța pentru Campionatul European. Pentru această partidă ce se va disputa pe ”Arena Națională”, de la ora 21:00, va fi convocat şi Adrian Mutu.

Conducerea Federației Române de Fotbal a decis ca acest amical să fie și unul în care Mutu să aibă ocazia de a se retrage oficial din prima reprezentativă și din cariera de fotbalist.

În momentul de faţă, Adi Mutu este golgheterul all-time al echipei naţionale, cu 35 de reuşite, fiind la egalitate cu Gică Hagi, iar dacă va reuşi să marcheze îl va depăşi pe rege.

Înaintea partidei, ”Briliantul” va primi și un trofeu special din partea celor de la Federație, în timp ce pe cubul de pe plafonul arenei se vor derula imagini reprezentative din cariera fostului căpitan al tricolorilor.

În vârstă de 37 de ani, fostul jucător de la FC Argeş, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul şi Pune City a revenit în această iarnă în Liga 1, la ASA Tg. Mureş, în speranţa că va prinde un loc în lotul pentru Euro. Mutu nu a bifat, însă, decât patru prezenţe, fără a marca vreun gol, iar acum a decis să pună capăt carierei.

Desemnat de patru ori cel mai bun fotbalist al României, Adrian Mutu a fost campion în Liga 1 cu Dinamo, în sezonul 1999/2000, şi a cucerit de două ori titlul în Serie A, alături de Juventus, însă acestea au fost revocate, în urma scandalului Calciopoli.

Cu echipa naţională, la care a evoluat de 77 de ori, a participat la două ediţii ale Campionatului European, în 2000 şi 2008.

Este singurul fotbalist român care a depăşit cota 100 de goluri marcate în Serie A TIM – 103. Mutu este pe locul 72 all-time, la egalitate cu germanul Oliver Bierhoff, Fabrizio Miccoli şi cu brazilianul Sergio Clerici.

blank