Viorel Hrebenciuc i-ar fi cerut lui Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, pentru a evita ca o eventuală condamnare a deputatului să fie pusă în executare, dar şi pentru ca Miron Mitrea să nu facă închisoare, dacă va fi condamnat definitiv.

acuzatiile-aduse-lui-viorel-hrebenciuc-in-cel-mai-recent-dosar-si-conexiunile-cu-lideri-ai-psd-280137

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc este urmărit penal de procurorii DNA, într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al unui partid din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului respectiv şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, „şi-a folosit influenţa faţă de un membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse”.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, respectivul coleg de partid al lui Hrebenciuc este Dan Şova. Acesta este la DNA, unde a ajuns luni după-amiază, la scurt timp după plecarea lui Hrebenciuc, deputatul fiind anunţat că este urmărit penal.

Procurorii susţin că, în timpul întâlnirii care a avut loc în acea zi, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Hrebenciuc în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat.

Hrebenciuc i-ar fi cerut să se asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care colegul său din PSD ar fi acceptat-o.

DNA a precizat că propunera a fost formulată pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, dar şi pentru „a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului, care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanţă pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii”.

Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis colegului său din PSD, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi.
 
Cei doi au mai discutat ca, în acelaşi context, colegul lui Hrebenciuc să îl determine pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea articolului 13 din Legea 78/2000, respectiv „fapta persoanei  care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

„Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este învinuit în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (vezi comunicat nr. 1246/VIII/3 din 4 septembrie 2014 şi comunicat nr. 1450/VIII/3 din 15 octombrie 2014), proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală. Întrucât abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000  era un demers controversat, cei doi au concluzionat că acesta nu poate fi realizat printr-o propunere legislativă a unui parlamentar, ci printr-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei”, arată DNA.

Dan Şova ar fi promis că, în schimbul ajutorului acordat pentru a deveni preşedintele partidului, îl va determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un asemenea proiect, în condiţiile în care el nu poate deveni ministru al Justiţiei din cauza dosarului penal în care are calitatea de suspect.

„În schimb, Hrebenciuc Viorel i-a promis colegului său de partid că va convinge mai mulţi membri au partidului, aflaţi în sfera sa de influenţă, să îl susţină”, au precizat procurorii.

DNA a menţionat că în această cauză se fac acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În condiţiile în care a rezultat suspiciunea săvârşirii de noi infracţiuni de către Hrebenciuc Viorel, în completare  la solicitarea transmisă în 17 octombrie privind sesizarea  ministrului Justiţiei pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc, procurorul şef al  DNA a trimis procurorului general al României ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de deputatul Hrebenciuc Viorel, emisă în 20 octombrie în acest nou dosar penal.

„Transmiterea noului document este justificată prin aceea că, la momentul întocmirii referatului de încuviinţare a arestării preventive a inculpatului Viorel Hrebenciuc, nu a fost cunoscut procurorilor DNA noua împrejurare, iar aceasta este considerată esenţială pentru soluţionarea cererii înaintate la data de 17 octombrie 2014 către Camera Deputaţilor”, a precizat DNA.

Citeste si...
Hrebenciuc, din nou in fata instantei in dosarul retrocedarilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.