Cultura

Acuzație gravă: Teatrul Național căpușat, după model vechi. Spectactorul trage ponoasele. Vezi cu cât s-au scumpit biletele

Deţinătorii platformei Bilet.ro îl acuză public pe directorul TNB, Ion Caramitru, preşedinte al UNITER, că vinde biletele la Festivalul Naţional de Teatru exclusiv prin firma MyStage Ticketing SRL, apropiată fiilor lui. Din cauza comisioanelor practicate, preţul biletelor a fost mărit, în medie, cu 25%, susţin cei de la Bilet.ro.

Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ion Caramitru a vorbit despre relaţia contractuală dintre TNB şi Bilet.ro. În opinia deţinătorilor Bilet.ro, directorul TNB „a făcut afirmaţii false” şi îşi exprimă public „îndoielile privind transparenţa recentelor decizii ale lui Ion Caramitru referitoare la iniţierea unei colaborări cu MyStage Ticketing”.

Într-un mesaj postat pe Facebook, cei de la Bilet.ro se întreabă „pe ce principii a fost atribuit contractul pentru vânzarea de bilete la Festivalul Naţional de Teatru (FNT), organizat de UNITER, către MyStage Ticketing”.

Şi acuzaţiile celor de la Bilet.ro nu se opresc aici: „Andrei Caramitru (alt fiu al lui Ion Caramitru) a fost implicat personal în discuţiile tehnice şi de negociere cu banca pentru implementarea sistemului de plăţi on-line (fiind menţinut în copie la corespondenţa myStage.ro cu banca în vara anului 2015). O fi altă coincidenţă de nume? Decizia pentru implementarea sistemului myStage la TNB a fost luată exclusiv de Ion Caramitru, deşi sistemul nu era, evident, pregătit să facă faţă cerinţelor teatrului. Din acest motiv, s-a solicitat firmei care deţine Bilet.ro să continue serviciile până când myStage va finaliza aplicaţia, fapt refuzat de Bilet.ro. Decizia de a implementa un sistem nepregătit o fi fost exclusiv în beneficiul TNB?”.

„Folosirea sistemului myStage nefinalizat a generat haos în interiorul TNB – cozi la casa de bilete ca în anii 2000 – şi a restricţionat accesul publicului la achiziţii on-line pe TNB.ro aproape întreaga lună ianuarie. Contractul de vânzare on-line semnat de TNB cu Bilet.ro era valid până în anul 2018 şi a fost reziliat unilateral de Ion Caramitru fără niciun motiv, deşi încalcă astfel condiţiile contractuale. Decizia introducerii myStage s-a luat în dauna  spectatorilor, care plătesc acum, în medie, cu 25% mai mult pentru comisioane comparativ cu anul trecut.

 

blank