Featured, Showbiz

Actorul George Burcea s-a întors la domicilul conjugal. Andreea Bălan la ertat de drgul fetițelor

Recent, George Burcea și Andreea Bălan au anunțat că relația lor a ajuns la final. Vestea a șocat pe toată lumea, mai ales că păreau a avea familia perfectă. Chiar dacă divorțul este aproape, cei doi nu au cum să rupă definitiv legăturile, pentru că au împreună două fetițe care au nevoie de ambii părinți.

Andreea Bălan și George Burcea au avut o relație de cinci ani, în care păreau foarte fericiți. Chiar anul trecut s-au căsătorit și se gândeau la o viață împreună. Însă lucrurile se pare că nu au stat chiar așa. Relația a început să se răcească, George s-a mutat din casa Andreei Bălan și a fost anunțat divorțul.

Chiar dacă George nu mai locuiește cu artista, el s-a întors în casa câtăreței pentru a le vizita pe cele mici. Deși nu mai formează o familia, George Burcea a declarta că nu o să își neglijeze fetițele și o să încerce să stea cât mai mult timp cu ele.

Actorul a postat în urmă cu puțin timp mai multe filmulețe cu cele două fetițe, chiar din casa Andreei Bălan. Imaginile de pe contul personal de Instagram al lui George subliniază relația apropiată pe care aceștia o au

George Burcea, mesaj acid pentru cei care l-au criticat
George Burcea a demonstrat tuturor celor care l-au acuzat că nu și-a părăsit copii. Acum două zile acesta a posta pe internet un mesaj acid la adresa tuturor celor care l-au criticat.

„Dacã nu mai locuim sub același acoperiș, nu înseamnã cã mi-am abandonat copiii. Locuiesc la 7 km de ei și îi vizitez la 2-3-5 zile ( în functie de activitãtile profesionale), iar dupã ce trece gripa vom petrece si mai mult timp impreunã prin parcuri/ sãli de repetiții, platouri sau excursii.

– Dacã despre mine care sunt aici, în B, lângã copii, spuneți că i-am abandonat, atunci ce parere aveți de pãrintii care i-au lãsat la maternitãti, i-au aruncat la cos, i-au lăsat pe strãzi, la rude, vecini, au plecat din țară sau și mai rãu, au intrat în pușcãrie din cauza unei crime, de exemplu…?! De ei ce spuneți?”, a spus actorul pe contul său de Facebook.

blank