International, Stiri

Activist pentru drepturile homosexualilor, bătut cu bestialitate.

Un activist german pentru drepturile homosexuailor a fost bătut cu bestialitate la Belgrad, unde a participat la o conferinţă pe tema drepturilor comunităţii LGBT. Viaţa acestuia este în pericol, relatează AFP.

activist-pentru-drepturile-homosexualilor-batut-cu-bestialitate-viata-lui-este-in-pericol-275417

Autorităţile i-au arestat pe cei trei presupuşi autori ai agresiunii comise în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul Belgradului.

„Nu vom permite ca acest tip de lucruri să rămână nepedepsit (…) şi-i vom aresta pe agresorii cetăţeanului german”, declara anterior ministrul de Interne Nebojsa Stefanovic.

Circumstanţele agresării tânărului, născut în 1987, ale cărui iniţiale sunt D. H. potrivit poliţiei, nu au fost clarificate.

Victima „a fost admisă cu mai multe răni grave la nivelul capului şi sângerări. A fost operată şi internată la terapie intensivă”, a declarat pentru AFP Dusan Jovanovic, un reprezentant al Centrului de urgenţă de la Belgrad, adăugând că „viaţa îi este în pericol”.

Pacientul s-a trezit sâmbătă şi a putut să comunice, dar „starea sa, chiar dacă se ameliorează, rămâne critică în următoarele 24 de ore”, a declarat pentru presă ministrul Sănătăţii Zlatibor Loncar.

blank