Featured, International

Acţiunile Amazon s-au prăbuşit într-o singură zi cu peste 53 de miliarde de dolari. Ce planuri are Trump pentru compania miliardarului Bezos

Cotaţia Amazon a scăzut miercuri, la un moment dat, cu peste 7,4%, la mai puţin de 1.390 de dolari/acţiune, pierzând 53,6 miliarde de dolari din valoarea de piaţă, în contextul în care jurnalistul Jonathan Swan a relatat că preşedintele Trump ar fi discutat în privat despre schimbarea tratamentului fiscal al firmei, pentru a ajuta întreprinderile mici.

Jurnalistul a arătat că aceste controverse fiscale, dar şi cele privind utilizarea neautorizată de date cu caracter personal, care erau de aşteptat să lovească Facebook, au ricoşat de fapt în cotaţiile Amazon .com.

Compania a avut un început solid în 2018, dar acum a venit prima mare lovitură pe care compania a încasat-o anul acesta.

Potrivit axios.com, preşedintele Donald Trump a vorbit despre schimbarea tratamentului fiscal al companiei, deoarece este îngrijorat de faptul că vânzătorii mici din industria de retail au fost scoşi din afacere.

Surse din anturajul preşedintelui SUA spun că Amazon ucide mall-urile şi comercianţii cu amănuntul.

blank