În lume trăiesc peste 2,3 miliarde de creştini ortodocşi. Mai bine de jumătate dintre ei sunt catolici sau fideli ai bisericilor orientale unite cu Roma. Biserica Romano-Catolică constituie astăzi cea mai numeroasă confesiune aflată sub o conducere unică. Peste 1,3 miliarde de catolici de pe tot globul recunosc autoritatea supremă a pontifului de la Roma. Lor li se adaugă credincioşii bisericilor orientale unite cu Roma, printre care şi cei 200 de mii de greco-catolici din România. Cum s-a ajuns aici, aflăm din reportajul următor.

Jumătate dintre creştinii lumii sunt catolici, adică 1,3 miliarde de oameni. 48,6% dintre catolici trăiesc în America Latină, 22% dintre catolici trăiesc în Europa.

Două milenii de creştinism, de când 500 de discipoli ai lui Iisus, în frunte cu apostolii, au răspândit învăţăturile Mântuitorului în lumea întreagă. Şi un mileniu de când creştinătatea a suferit prima ruptură majoră, între biserica apuseană, legată de papa de la Roma şi cea răsăriteană, în frunte cu partriarhul ecumenic al Constantinopolului.

Spre deosebire de lume ortodocş a alcătuit din mai multe patriarhii-surori, lumea catolică are un singur centru: episcopia Romei. Diferenţele nu sunt doar administrative, ele au cauze mult mai profunde.

Cum a apărut Marea Schismă din 1054
În anul 589, un consiliu al Bisericii spaniole din Toledo schimbă Crezul, în sensul acceptării că Duhul Sfânt vine deopotrivă de la Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Vestul îmbrăţişează această variantă, în timp ce pentru Bizanţ, doar Dumnezeu-Tatăl este sursa Duhului Sfânt.

Pe de altă parte, în Occident, împăraţii, regii şi principii depind de binecuvântarea şi acceptul Papei, în timp ce în Orient, bazileii bizantini numesc şi revocă Patriarhii, în frunte cu cel de Constantinopol. Se adâncesc şi diferenţele de ritualuri – botezul, împărtăşania, cultul icoanelor, al moaştelor şi al sfinţilor. Finalul este Marea Schismă. În 1054, romano-catolicii şi ortodocşii s-au excomunicat reciproc şi s-au despărţit.

Fundamentul Bisericii Catolice
Fundamentul Bisericii Catolice privind primatul papal este revendicarea sa de la Sfântul Petru, Prinţul Apostolilor, ucis de romani în timpul persecuţiilor creştinilor şi îngropat chiar acolo unde este acum bazilica Sfântul Petru de la Vatican.

Elizabeth Lev – profesor Universitatea Duquesne: „Acesta este momentul în care romanii au făcut în sfârşit o greşeală. A fost momentul în care se părea că i-au zdrobit pe creştini, că au scăpat de prezenţa creştinilor, dar de fapt, fără să vrea, prin aruncarea acelui trup în groapă, cu gândul că au scăpat de un gunoi, romanii au plantat de fapt o sămânţă. Iar noi, astăzi, privim la floarea răsărită din acea sămânţă.

Acel balcon central, unde iese Papa pentru a citi mesajul Urbi et Orbi, Către Cetate şi Lume, de Crăciun şi Paşte, dar şi unde îl vedem pe Sfântul nostru Părinte pentru prima oară, după acea perioadă nesigură de sede vacante, toată acea aşteptare, lucrările Conclavului şi în cele din urmă fumul alb şi apoi un nou Sfânt Părinte, cu familia (credincioşilor – n.r.) adunată la baza catedralei, cu privirea aţintită spre cel care va ghida această familie. Iar Papa stă în rând cu statuile de pe frontonul bisericii, în rând cu Iisus. Flancat de către apostoli, cu două excepţii, pentru că Petru şi Pavel se află jos, în mulţime. Îi poţi vedea, aproape de noi, în piaţă, aproape de noi, sfinţii protectori ai Romei”.

Citeste si...  Vezi ce va mânca Papa Francisc în vizita din România

Ce înseamnă cuvântul „catolic”
De altfel, orice detaliu de la Vatican este menit să transmită dimensiunea universală a papalităţii – pentru că exact asta înseamnă cuvântul catolic: universal.

Elizabeth Lev – profesor Universitatea Duquesne: „De jur împrejurul colonadei îi ai pe toţi sfinţii. Bărbaţi şi femei, Africa, Asia, America, Europa… martiri şi mărturisitori, laici şi clerici. Este un minunat simţ al comunităţii. Toate aceste personaje adunate aici împreună, cu Iisus Hristos deasupra tuturor, această minunată comunitate de sfinţi şi Sfântul Părinte, al 265-lea succesor al Sfântului Petru, gata să ne îndrume. O experienţă cu adevărat uimitoare”.

Protestanții, a treia ramură a creștinătății
De la această viziune pleacă şi toate acţiunile celor 265 de papi urmaşi ai Sfântului Petru: Imboldul cruciadelor, recâştigarea Ţării Sfinte de la musulmani, dar şi aspecte extrem de controversate, chiar condamnabile, ca execuţiile supervizate de Inchiziţie, reprimarea sectei qatarilor, apoi a protestanţilor. În secolul al XVI-lea, în plină splendoare renascentistă, dar şi în uriaşul scandal al vânzării indulgenţelor, Biserica Romano-Catolică s-a scindat ea însăşi. I-a pierdut pe protestanţii care au întemeiat astfel a treia ramură a creştinătăţii.

Biserica Romei a mers însă mai departe credincioasă menirii sale universale, aşa cum o arată şi Constituţia adoptată prin Conciliul Vatican 2.

James Massa – profesor de teologie: „Lumen Gentium înseamnă: Hristos este Lumina popoarelor, Hristos este Lumina lumii”.

De unde vine ideea regăsirii unității creștine
Acelaşi Conciliu Vatican 2 a fost însă şi semnalul dat de Papa Ioan al XXIII-lea că Biserica Romano-Catolică nu trebuie să se rupă de lume. Se întâmpla în anii 60, când domneau trupele rock and roll, dar lumea trăia şi o altă schismă, laică de data aceasta: Războiul Rece. Milioane de catolici erau prizonierii lagărului sovietic, la est de Cortina de Fier.

Richard Gaillardetz – profesor de teologie: „Papa, încă de la început, a spus: Ştiu că în Biserica noastră sunt lideri foarte influenţi, care cred că tot ceea ce este acum în lume este oribil şi trebuie să condamnăm toate aceste lucruri, dar eu nu sunt convins că aşa stau lucrurile. Cred că este un moment oportun, pentru ca Biserica să se dezvolte, să se reînnoiască prin noi modalităţi interesante”.

James Hansen – seminarist: „Din câte înţeleg eu, Conciliul Vatican II a fost aşa cum a spus Papa Ioan al XXIII-lea la început, cred că în discursul de deschidere: Nu schimbăm, nu predicăm ceva nou, ceea ce încercăm este să ne adresăm oamenilor contemporani, să le arătăm ce înseamnă credinţa noastră, să ne adresăm oamenilor, indiferent unde suntem”.

Dorinţa lui Ioan al XXIII-lea de dialog cu bisericile-surori din Orient, pentru o regăsire a unităţii creştine, a fost urmată de succesorii săi. Printre ei, primul papă polonez din istorie, Ioan Paul al II-lea, şi actualul Suveran

papa biserica ortodoxa biserica catolica papa francisc marea schisma protestanti vizita romania papa papa vizita romania religii deosebiri