Featured, Social

ACCIDENT la metrou: O persoană a fost prinsă sub tren, nu se mai circulă / UPDATE Circulație reluată

UPDATE Circulația metrourilor a fost reluată.

UPDATE Metrorex a anunţat că incidentul s-a produs în jurul orei 19.30, la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, pe linia Republica-Eroilor, unde a avut loc o tentativă de suicid.

„Trenul a fost frânat. Echipele de intervenţie ale Metrorex au intervenit pentru scoaterea victimei de sub tren, în paralel fiind alertat 112, conform procedurilor interne. Circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă până la venirea autorităţilor din domeniu şi rezolvarea situaţiei. Circulaţia va fi reluată normal imediat ce victima va fi scoasă de pe linie”, a precizat Metrorex.

UPDATE Conform anumitor surse, bărbatul un tânăr cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani, s-ar fi aruncat în fața metroului. El a fost scos de pe șine, viața sa nu este în pericol. E conștient și urmează a fi dus la spital. Tânărul are un traumatism cranio-cerebral (lovit la cap), după ce a fost prins in spatiul dintre perete si vagon.

O persoană a fost surprinsă sub o garnitură de metrou, la Piaţa Unirii 1, din Capitală, au anunţat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Potrivit sursei citate, la faţa locului se află mai multe echipaje de pompieri, printre care două ambulante SMURD, echipaj de descarcerare, dar şi Detasamentul Special de Salvatori.

Deocamdată, nu există informaţii despre cum s-a produs accidentul, dar nici despre starea persoanei respective, scrie news.ro.

blank