IT&C, Stiri

Accesoriul care poate depista rapid sida și sifilisul

Inginerii americani au pus la punct un accesoriu de smartphone ieftin care poate depista rapid sida și sifilisul. Aparatul reproduce pentru prima oară toate funcțiile mecanice, optice și electronice ale unui sistem de analiză de laborator, conform revistei medicale Science Translational Medicine.

blank

Întreaga energie electrică a sistemului este furnizată de smarthphone, relatează AFP.

Micul dispozitiv, care poate fi conectat și la un calculator, a fost testat recent de personal medical din Rwanda, care a analizat câte o picătură de sânge din degetele a 96 de femei, în cadrul unui program de prevenire a transmisiei bolii sida de la mamă la copil.

‘Testele noastre arată că o analiză completă de laborator poate fi efectuată de un accesoriu de smartphone’, a spus Samuel Sia, profesor de inginerie biomedicală la Universitatea Columbia din New York, principalul autor al invenției.

‘Asocierea tehnicii microfluidelor cu recentele progrese înregistrate de produsele electronice destinate marelui public poate face ca unele diagnostice de laborator să fie accesibile aproape tuturor celor care dispun de un smartphone’, a precizat el, adăugând că ‘acest lucru poate transforma felul în care sunt oferite serviciile de sănătate în toată lumea’.

Accesoriul, destul de mic și ușor ca să poată fi ținut într-o singură mână, ar avea un cost de fabricație de 34 de dolari, mult sub cei 18.450 de dolari cât costă echipamentul echivalent de laborator, arată cercetătorii. Ei au găsit un mijloc ca aparatul să consume puțină energie, element esențial în țări unde distribuția de electricitate este defectuoasă. Este și foarte solid, nu necesită pregătire specială pentru a fi folosit și nu are nevoie de întreținere, au mai spus inginerii citați de AFP.

blank