Administratie Locala

Academie de Tenis în sectorul 2

NICOLAIE ONTANU

Pentru tenismenii de performanţă, dar şi pentru sportivii în curs de afirmare se va construi o Academie de Tenis, în sectorul 2, la Complexul Sportiv Naţional “Lia Manoliu” pentru care Primarul Neculai Onţanu a semnat autorizația de construire în cursul zilei de joi, 24 iulie a.c.

Baza sportivă va fi amenajată pe un teren în suprafaţă de 11.700 m.p. şi va avea 6 terenuri de sport cu gradene pentru circa 1200 de spectatori, vestiare, grupuri sanitare, dușuri, recepţie, birouri, cabinet medical, spații de alimentație publică și de mic comerț cu produse specifice.

Terenurile de tenis sunt cuplate două câte două și fiecare dintre ele au prevăzute gradene pe laturile lungi care vor oferi tot confortul necesar spectatorilor ce vor asista la meciuri.

În funcție de competițiile sportive care se vor desfășura pe cele 6 terenuri de sport, acestea vor fi acoperite unele cu zgură, acrilic multistrat cu bază cauciucată și prefabricat din cauciuc.

De asemenea, spațiile publice aferente Academiei de Tenis vor funcționa în clădirea principală care va avea prevăzut un lobby cu recepție și un mic magazin pentru comercializarea materialelor sportive, precum și o cafetărie cu terasă exterioară acoperită.

Pentru confortul sportivilor care vor participa la meciurile de tenis, în aceeași corp de clădire, vor fi amenajate vestiare și grupuri sanitare, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, precum și un cabinet medical.

Cea de-a doua clădire ce va fi construită în cadrul acestui proiect are ca destinație anexe sportive, zona de birouri administrative și grupuri sanitare.

Soluția de arhitectură aleasă pentru realizarea Academiei de Tenis va respecta ansamblul arhitectural al Complexului Sportiv Național “Lia Manoliu”, precum și reglementările urbanistice în domeniu.

Academia de Tenis face parte din proiectele Capitalei şi va fi finanţată de Primăria Municipiului Bucureşti.

Detalii si imagini gasiti pe site/ul www.ps2.ro.

blank