Actualitate

Abia vineri merg premierul şi ministrul Sănătăţii la Spitalul de Pediatrie din Piteşti

Despre prim-ministru, ce să zicem? A fost convocat la Senat, să scape Antenele de evacuare, de către ANAF. Pentru senatori, tragedia bebelușilor nu a fost o prioritate, cum pentru niciunul dintre parlamentele pe care le-am avut din 90 încoace n-a constituit vreo prioritate bugetul pentru Sănătate. Sorin Oprescu se revolta pe holuri, pe vremea când, deși senator, era mai mult medic decât politician, cum bugetul asigurărilor de sănătate nu mergea niciodată spre domeniul în cauză, ci se vărsa la bugetul de stat, urmând ca de acolo să plece spre Sănătate, evident mult mai puțin, în cuantum.

Dar ministrul Sănătății? El s-a mulțumit să facă declarații ”ca primarul” (adică, fără să cerceteze, deși e medic, nu contabil) legate de competența tratamentului aplicat de medicii din Argeș, deși la București se acuză faptul că antibioticele sunt contraindicate în cazul infestării bacteriologice.

„Trebuie să vezi situația în teren dincolo de situația anchetei epidemiologice care se desfășoară fără doar și poate, dincolo de aceasta probabil că o anchetă socială nu strică niciodată. Pur și simplu, a vedea nevoile acelor oameni pentru că până la urmă pentru oameni facem aceste lucruri, nu pentru a găsi bacteria respectivă. Poate că în alergătura ultimilor ani s-au pierdut multe măsuri normale igienice. Probabil că școala nu ne învață suficient. (…) Este întotdeauna și componentă de igienă atunci când apar lucrurile acestea, dar nu neapărat din vina părinților. Lucrurile acestea pot să apară chiar și în situația unei igiene corecte. Trebuie să facem profilaxia”, a afirmat ministrul, în al 25-lea ceas.

Tot fără să fi ajuns încă în Argeș susține Patriciu Achimaş-Cadariu că n-ar corespunde realității ideea emiterii unei alerte de călătorie pentru județul Argeș. Asta,  întrucât nu au apărut cazuri noi. „Nu corespunde realității din ziua de astăzi. După cum vedeți, nu au mai apărut cazuri noi și nu a fost pus în evidență respectivul germen pe care îl căutam. Nu se impune în niciun fel o astfel de măsură”, a spus Patriciu Achimaș-Cadariu.

Întrebat care ar fi cauzele îmbolnăvirii copiilor, el a spus că a aflat de la oamenii din județul Argeș că acolo este folosit foarte mult îngrășământ natural, existând astfel posibilitatea dezvoltării unor germeni. „Nu aș vrea să speculez, dar din ce am înțeles de la oameni care provin din zonă, este un pământ mănos, se utilizează extrem de mult îngrășământul natural. Nu sunt un specialist în acest domeniu. Probabil o posibilitate mai mare a unor germeni de a se dezvolta în pământ sau pe pământ și ulterior să vină în contact cu diverse obiecte sau fructe, legume. Este o speculație, mă feresc de speculații. Este singurul element pe care îl am de la oameni din zonă”, a răspuns reprezentantul MS.

blank