Featured, Politic

ABERATIA ZILEI 800.000 de dolari MITĂ pentru campania electorală! TĂRICEANU: O ciorbă reîncălzită din operaţiunea SALVAŢI-L PE LAZĂR

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece, pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, anunţă DNA. Banii au fost folosiţi pentru campania electorală. ”O ciorbă reîncălzită folosită în operaţiunea ”Salvaţi-l pe Lazăr!”, reacţionează preşedintele Senatului, care respinge acuzaţiile.

Jurnalistul Dan Andronic a fost audiat joi de procurori DNAi în dosarul în care este vizat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

”Am fost chemat ca martor. Eu cred că ştiu cel puţin la fel de multe cât ştiţi şi dumneavoastră.(…) Tăriceanu a fost interceptat tot timpul, aţi văzut”, a declarat Andronic la intrarea în sediul DNA.

Potrivit unor surse judiciare, cererea DNA ar fi ajuns la Senat, fiind transmisă de procurorul general Augustin Lazăr.

”Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cerea autorităţilor judiciare austriece.

Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat procurorii DNA, într-un răspuns pentru Mediafax.

Fără a-l nominaliza direct pe Tăriceanu, DNA confirmă că a solicitat avizul Senatului României pentru începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită, în cazul demnitarului amintit, care acum este senator.

 

”În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului, care urmează a decide. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale şi pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să îşi formuleze apărările într-un cadru procesual legal.”

Fujitsu Siemens era prezentată dreăt unic distribuitor de licenţe Microsoft

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contraftului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a iniţiat şi susţinut proiectele a două hotărâri de guvern, prin care s-a aprobat încheierea unui contract comercial de închiriere de licenţe Microsoft între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.

 
blank