Actualitate, Stiri

A venit vremea scadentei:

Managerii spitalelor cu datorii vor fi destituiti

Managerii spitalelor cu datorii vor fi destituitiManagerii de spitate au de ce sa se teama! In scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI, si care expira luna aceasta, se arata ca Fondul va amenda contractele managerilor de spitale astfel incat acestia sa poata fi inlocuiti, daca spitalul inregistreaza datorii pentru trei luni consecutive. Cu alte cuvinte, managerii de spitalelor cu datorii vor fi dati afara in cazul in care unitatea pe care o conduc inregistreaza trei luni consecutiv plati restante a caror vechime este mai mare decat termenul scadent de plata. Totodata, documentul releva ca, pentru a evita cresterea datoriilor din sistem, Guvernul va transfera resurse financiare de la spitale cu competente limitate catre unitatile incluse in reteaua spitalelor regionale de urgenta. Ministrul Sanatatii explica atunci ca trebuie blocata acumularea de arierate, deoarece, in caz contrar, sistemul sanitar va ramane cu datorii. Decizia de destituire a managerilor de spitale ale caror unitati inregistreaza datorii trei luni consecutiv a fost luata de Guvern prin ordonanta de urgenta, cu putin inaintea reuniunii board-ului FMI privind evaluarea finala a actualului acord. Conform legii, spitalul public este condus de un manager, persoana fizica sau juridica, numit prin ordin al ministrului. Managerul incheie un contract cu Ministerul Sanatatii pe o perioada de maximum trei ani, contract de management care poate insa inceta inainte de termen in urma evaluarii anuale sau „ori de cate ori este nevoie”, efectuata pe baza criteriilor de performanta si a criteriilor specifice stabilite prin act administrativ al conducatorilor ministerelor, inclusiv in functie de situatia platilor restante.

blank