Featured, Ultima Ora

A SEMNAT ! Laura Codruţa Kovesi, REVOCATĂ de la conducerea DNA

În plină furtună politică în jurul deciziei de suspendare, preşedintele Klaus Iohannis lasă ameninţările Coaliţiei PSD-ALDE fără tema principală. În deschiderea vieţii politice a săptămânii, Iohannis îşi trimite purtătorul de cuvânt să anunţe că a semnat revocarea din funcţia de procuror şef DNA a Laurei Codruţa Koveşi. Reacţiile nu au întârziat să apară.

La ora 12:00, Laura Codruţa Koveşi va face o declaraţie de presă la sediul DNA, pe care o vom transmite ÎN DIRECT.

10:00 Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Mădălina Dobrovolschi a anunţat că preşedintele a semnat revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că RESPECTĂ Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens,” a declarat purtătorul de cuvânt. ”Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, A SEMNAT astăzi decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă.”

Şeful statului a ţinut să atragă atenţia că, indiferent de numele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie are obligaţia să-şi continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanţă.

„Klaus Iohannis consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue,” a anunţat purtptorul de cuvânt. ”Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână UN STAT DE DREPT. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept.” 

Potrivit preşedintelui, judecătorilor constituţionali le revine „responsabilitateauriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989″.

Hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept, a mai transmis Iohannis.

blank