Sport

A MURIT IOZEFINA STEFANESCU-UGRON!

cm-olanda-465x390Tripla campioană mondială la handbal Iozefina Ştefănescu-Ugron a murit, la vârsta de 83 de ani. Anunțul a fost făcut azi de Federaţia Română de Handbal.

„Federaţia Română de Handbal anunţă cu durere încetarea din viaţă a Iozefinei Ştefănescu-Ugron (Ioja), triplă campioană mondială în 1956, 1960 şi 1962, când a fost şi căpitanul echipei României. Iosefina Ştefănescu-Ugron a fost o jucătoare de bază a celei mai valoroase generaţii din handbalul românesc şi va rămâne simbol al performanţei în sportul nostru. FRH transmite condoleanţe familiei şi tuturor celor care i-au fost aproape”, se arată în comunicatul de duminică al FR Handbal. Iozefina Ştefănescu-Ugron s-a născut în 3 ianuarie 1932, la Covasna Băi, şi a fost una din cele mai apreciate jucătoare de handbal din România. În 1962 a fost căpitanul naţionalei care cucerea, pe teren propriu, singurul titlu mondial al României în şapte jucătoare, ea având în palmares alte două titluri mondiale, în 1956 şi 1960, la handbal în 11 jucătoare.

blank