Politic

A aparut partidul BUN condus de un fost politican, tata de actual europarlamentar

 Un nou partid de dreapta apare pe scena politica, sub coordonarea unui scriitor, fost senator PRM în legislatura 2004-2008: este vorba despre Claudiu Tănăsescu (care tocmai a implinit acu 4 zile varsta de 77 de ani), tatăl unui europarlamentar PSD. Dan Claudiu anasesc este un autor, nuvelist, publicist, romancier și scriitor, este fost senator în legislatura 2004– 2008, ales în judeatul Dambovita, pe listele partidului lui Corneliu Vadim Tudor, PRM. Din iunie 2007, Dan Claudiu Tănăsescu a devenit senator independent si merita mentionat ca el a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Macedonia, Norvegia, Panama si Pakistan.
 
A aparut partidul BUN
 
Blocul Uniunii Naţionale (BUN) se doreşte a fi un partid creştin-democrat, având la bază valorile morale ale creştinismului, pe care doreşte să le promoveze în viaţa politică şi socială. Potrivit propriului program politic, „Blocul Unităţii Naţionale, pe deplin responsabil de rolul politicii româneşti în etapa actuală şi în perspectivă, cheamă în jurul lui toate forţele politice, pe toţi cetăţenii ţării, pentru apărarea valorilor şi interesului naţional al României”. În document se mai menţionează că formaţiunea va promova doar candidaţi care corespund principiilor şi idealurilor Blocului Unităţii Naţionale: „100% BUN”.
Membru fondator şi conducător al Comitetului de Iniţiativă Naţională este Claudiu Tănăsescu. Ceilalţi patru membri fondatori sunt Dorel Vulpoiu, Alexandru-Gabriel Vulpoiu, Ioan-Adrian Irimeş şi Ovidiu-George Lazăr.
 
O formaţiunea cu acelaşi nume a existat în trecut – Alianța Blocul Unitatii Nationale (BUN) – fiind formată din PUNR și PDAR. În 2013, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci lider al Partidului Forţa Civică, propunea o alianţă a partidelor de dreapta (PDL, PMP, PNTCD, IRL şi PER), sub denumirea Blocul Unităţii Naţionale.
blank