Sute de angajați ramân fară job, după închiderea a două fabrici de lactate
Actualitate, Featured

9000 de magazine au pus lacătul pe ușă. Pierderile sunt uriașe

Decizia autorităților de a suspenda temporar activitatea de comercializare a bunurilor considerate neesențiale din cadrul centrelor comerciale afectează peste 9.000 de magazine din România, fiecare zi de închidere provocând pierderi că urmare a unor venituri neîncasate cuprinse între 15 și 20 de milioane de euro, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară Cushman &Wakefield Echinox.

Mi de magazine au pus lacătul pe ușă. Pierderile sunt uriașe

Ordonanțele militare emise în contextul pandemiei de Covid-19 exceptează de la această suspendare
magazine care comercializează preponderent produse alimentare, electronice, veterinare și farmaceutice, precum și serviciile de curățătorie și optică medicală.

Stocul de retail modern (malluri, parcuri de retail și galerii comerciale) din România este de circa 3,9 milioane de metri pătrați, din care supermarketurile și hipermarketurile – principala categorie de magazine rămase deschise, reprezintă circa 23%, potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox. Estimarea cu privire la veniturile neîncasate ia în calcul un nivel al vânzărilor mediu într-o perioadă cu activitate normală pentru un astfel de centru comercial, estimat la 2.000 de euro / mp / an.

La nivel internaţional, în contextul problemei sociale, dar și a pierderilor financiare rezultate din fiecare zi de neoperare, marii retaileri și casele de modă cu tradiție au început să se implice serios în lupta împotriva răspândirii virusului, în vederea reluării activității normale și redeschiderii magazinelor. Marile grupuri din acest sector, precum LVMH sau L’Oreal, au început producerea de substanțe dezinfectante, în timp ce H&M sau Inditex au intervenit prin reorientarea către producția echipamentelor medicale de protecție. Aceste lucruri se întâmplă mai ales în contextul în care retailerii de modă și de beauty au stocuri imense de produse nevândute în această perioadă. Suspendarea programului de fashion week sau nelansarea colecțiilor de toamnă-iarnă 2020 sunt lucruri fară precedent, la care piața trebuie să se adapteze.

„Spre deosebire de companiile cu notorietate, precum LVMH, L’Oreal, H&M sau Inditex, mulți alţi retaileri, atât internaționali, cât și locali, se vor lupta pentru a supraviețui în acest context extrem de dificil. Niciodată nu s-a resimţit interconectarea globală mai mult decat în această perioadă, de la starea emoţională, până la temerile de ordin economic şi financiar. Soluția pe care o vedem este aceea a dialogului între toți jucătorii din industrie, și anume bănci, retaileri, proprietari de spaţii și centre comerciale și instituții ale statului. Retailul are un rol esențial în spațiul social modern de astăzi și ar putea fi un catalizator în vederea relansării economiei”, a declarat Bogdan Marcu, Partner Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Faţă de crizele precedente, distanţarea socială produce efecte în plan psihologic şi comportamental.Parafrazându-l pe John Donne, „No man is an island” („Nici un om nu este o insulă, de sine stătătoare…”), în momentul în care restricțiile impuse de autorități vor fi mai relaxate, oamenii vor dori sa reintre în normalitate şi să socializeze, din nevoia de comunitate, în cadrul careia pot evolua si se pot simţi cu adevărat împliniţi, apreciază consultanţii Cushman & Wakefield Echinox. Este momentul în care colaborarea trebuie sa devină piesa esenţială în relaţiile de zi cu zi, atât de business, cât şi sociale, iar oamenii să înţeleagă necesitatea supravieţuirii societăţii ca întreg.

Se observă, de asemenea, un val de solidaritate nu numai în ţările din vest, dar şi în România, în ceea ce priveşte antreprenorii locali şi business-urile mici care au nevoie de un suport susţinut pentru a putea rezista şi continua activitatea după această perioadă. Donaţiile majore realizate prompt de o populaţie receptivă şi empatică reprezintă un semn de civilizaţie şi solidaritate faţă de mediul social şi economic în care trăim.

Ca şi alternativă viabilă deja, în funcţie de modul în care va reuşi să gestioneze volumul actual mărit de cereri, comerţul online ar putea deveni un segment câştigător pe termen lung, prin conservarea unei cote semnificative din piaţa de retail câştigată în aceste zile. În timp ce comerţul online pentru produse de lux (sau produse neesenţiale) a scăzut dramatic în ultima lună, retailerii de produse alimentare şi de uz caznic care erau deja pregătiţi pentru operaţiuni online au avut de câştigat. „În afara produselor alimentare, farmaceutice, de întreținere și veterinare, comerțul online reprezintă în momentul de faţă singura opțiune pentru consumatori. Astfel, în funcție de cât de mult va dura distanțarea socială, este posibil ca obișnuința oamenilor de a comanda din confortul casei lor să schimbe modul de achiziție al produselor pe viitor, în special în ceea ce privește alimentele sau alte produsele uzuale”, a mai spus Marcu.

 

blank