Life, Stiri

6 trucuri ca să transformi părul prins în coadă într-o coafură senzaţională

Cea mai simplă şi comodă coafură este permanent reinventată. Fără prea mult efort poţi obţine un look original şi interesant, potrivit pentru zi, dar şi pentru seară. Iată ce trucuri să încerci:
669961l

Coadă secţionată

Unul dintre trendurile momentului este coada secţionată. Se potriveşte cel mai bine părului lung. Tot ce trebuie să faci este să-ţi prinzi părul într-o coadă înaltă la spate, pe care să o „secţionezi” apoi prinzând-o din loc în loc cu elastice transparente. Rezultatul este o coafură futuristă, originală, perfectă pentru o ieşire în club sau la o petrecere între prieteni.

Elastic mascat

Dacă vrei să transformi o coadă înaltă într-o coafură elegantă, răsuceşte o şuviţă de păr în jurul locului de prindere, astfel încât să maschezi elasticul. Fixează şuviţa cu ajutorul unor agrafe sub coadă, astfel încât vârful să nu fie vizibil. Obţii un rezultat excelent pe părul perfect îndreptat cu placa.

Mult volum

O coadă la spate nu înseamnă că trebuie să renunţi la volum. Separă părul din faţă pe două secţiuni transversale. Tapează secţiunea din spate, apoi trage-o peste pe cea din faţă, apoi prinde-ţi părul într-o coadă înaltă. Vei reuşi astfel să menţii volumul şi să realizezi o coafură elegantă şi sexy.

 

Coafură retro

Buclele voluminoase şi bine definite sunt excelente pentru a transforma o coadă la spate într-o coafură elegantă în stil retro. Prinde-ţi părul într-o coadă înaltă, apoi foloseşte ondulatorul sau peria rotativă pentru a realiza bucle mari, lejere, dar bine definite. 

Accesorii originale

Dacă nu ai timp să realizezi coafuri deosebite dintr-o simplă coadă, o poţi transforma totuşi într-un mod original. Foloseşte accesorii deosebite, precum o clamă de prindere metalică lată, o eşarfă subţire şi elegantă sau accesorii care imită cât mai bine florile naturale.

Împletituri

Include câteva şuvite împletite în coada ta la spate şi obţii rapid o coafură specială. Foloseşte împletitura coadă de peşte pentru un look romantic, ideal pentru primăvară.

blank