Pentru combaterea criminalității grave și organizate au fost desfășurate 59 de perchezții de amploare și 526 de descinderi, în cadrul unor anchete în care se efectuează cercetări față de membrii unor grupări infracționale organizate, transmite, vineri, Poliția Română, informează Mediafax.

Perchezții de amploare și investigațiile Poliției Române din ultimele două săptămâni au avut ca rezultat dispunerea de măsuri preventive față de 258 persoane și de măsuri asiguratorii în valoare de peste 6.300.000 de lei.

În domeniul criminalității economico – financiare, au fost organizate 28 de acțiuni cu 368 de descinderi, la persoane implicate în comiterea de infracțiuni de evaziune fiscală, contrabandă cu țigări, achiziții publice, spălarea banilor sau în alte domenii, potrivit sursei citate.

Pentru administrarea probatoriului în cazul unor anchete vizând traficul de droguri, au fost desfășurate 6 acțiuni cu 69 de descinderi.

Acțiunile poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au fost desfăşurate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.

Alte 11 acțiuni, cu 43 de descinderi, au fost realizate în dosare penale vizând infracțiuni de natură judiciară, iar 5 acțiuni, cu 13 descinderi, au fost efectuate în alte dosare în care se efectuează cercetări privind infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

În dosare vizând traficul de persoane sau de minori, au fost realizate trei acțiuni cu opt descinderi, iar în altele care au privit criminalitate informatică: 2 acțiuni cu 12 descinderi. Au mai fost organizate în alte anchete în care se efectuează cercetări în legătură cu alte domenii 4 acțiuni cu 13 descinderi.

Acțiunile poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au fost desfăşurate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.. În activități au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

diicot, perchezitii, grupari infractionale, bande de infractori , destrcturarea bandelor

Citeste si...
Sondaj CURS – liberali au depașit Sociali Democrați cu o ușoară creștere, iar USR este pe topogan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.