Grupul Financiar Banca Transilvania a obținut un profit net de 507,46 milioane lei, la active de 79,7 miliarde lei, în primul trimestru al anului, informează un comunicat, potrivit mediafax.

Primul trimestru al anului a adus o capitalizare robustă a Grupului Financiar Banca Transilvania, care are un capital propriu de 8,2 miliarde lei, cu 8% mai mare față de finalul anului 2018. Profitul net al băncii este de 436,07 milioane lei, activele instituției financiare sunt de 75,9 miliarde lei, iar creditele nete reprezintă 48,5% din activele Grupului BT;

Soldul creditelor Grupului Financiar BT a crescut cu 2,1% față de decembrie 2018. Companiile Grupului BT au acordat în perioada menționată 5.200 de credite, în valoare de 215 milioane lei și au încheiat 1.300 contracte de leasing, cu o valoare de 210 milioane lei.

BT Mic, compania Grupului Financiar Banca Transilvania dedicată finanțării afacerilor mici, a ajuns, la finalul lunii martie a.c., la 8.500 de clienți finantați şi 10.000 de împrumuturi acordate, după doar doi ani de activitate. 2.000 dintre afacerile finanțate sunt start-up-uri, cu până la 12 luni de activitate.

BT Leasing a continuat creşterea în primul trimestru din 2019, acordând finanțări de peste 170 milioane lei, +7% față de perioada similară a anului trecut. În 2018, compania a finanţat prin leasing financiar investiții de peste 650 milioane lei, +17% față de 2017. Valoarea totală a activelor gestionate de BT Leasing a crescut pe parcursul anului 2018 cu 25%, până la 1 miliard de lei, iar 90% din portofoliu este reprezentat de IMM-uri româneşti. 50% din finanțări sunt generate de rețeaua Băncii Transilvania, iar 30% de parteneriatele cu dealerii şi importatorii de auto şi echipamente. Tot în 2018 a avut loc fuziunea dintre BT Leasing şi ERB Leasing.

La BT Asset Management, în primul trimestru al anului, peste 35% din operațiuni au fost realizate online, prin BT24. În aceeaşi perioadă a anului, au avut loc aproape 7.500 de operațiuni de investiție. Recent, compania a lansat BT Dolar Fix, primul său fond de investiții cu emisiune de unități de fond denominată în dolari americani. BT Asset Management S.A.I este compania specializată în administrarea de investiții a Grupului Financiar Banca Transilvania, cu 44.000 de clienți activi, 10 fonduri deschise de investiții care acoperă plaja venit fix-mixt-acțiuni cu plasamente preponderente în România şi cu peste 250 milioane de lei investiții directe în acțiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Citeste si...  Cum îşi menţine silueta Andreea Marin?!

BT Capital Partners, membru exclusiv în România al Oaklins, a realizat peste 10% din totalul valorii tranzacționate la Bursa de Valori Bucureşti în primul trimestru al anului, reprezentând aproape 550 milioane lei. Compania este în top 3 intermediari la Bursă în primele trei luni din 2019, conform clasamentului BVB. În februarie a.c., BT Capital Partners a intermediat listarea la BVB a emisiunii de obligațiuni corporative subordonate emise de catre Idea::Bank S.A. De asemenea, compania a fost consultantul financiar exclusiv pentru Brise Group, unul dintre cele mai mari grupuri din agribusiness din România, care a încheiat un parteneriat strategic de peste 50 de milioane de euro cu fondul chinez de investiții CEE Equity Partners.

ERB Retail Services şi BT Direct, instituții nebancare destinate acordării creditelor de consum, se află în etapa de integrare în Grupul Financiar BT, integrare care are loc pe mai multe paliere: juridic, produse & servicii, resurse umane. Fuziunea va avea loc în cursul acestui an. ERB Retail Services este compania achiziționată de BT odată cu Bancpost şi ERB Leasing în aprilie 2018.

Banca Transilvania a devenit acționar Victoriabank în ianuarie 2018, iar în prezent banca din Republica Moldova este în etapa de integrare în Grupul Financiar BT. Până acum a avut loc o reconfigurare a businessului şi a strategiei Victoriabank. Recent, cele două bănci BT şi Victoriabank au acordat primul credit sindicalizat transfrontalier România – Republica Moldova, în valoare de 21 de milioane euro, centrului comercial Shopping MallDova. BT şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare susțin, printr-un parteneriat strategic, creşterea Victoriabank, antrepenorii şi economia Republicii Moldova.