Actualitate

50 de persoane dintr-un foc la Spitalul Județean Bacău

Luni seară, au ajuns peste 50 de persoane la Spitalul Județean din Bacău după ce au suferit dureri la nivelul tractului digestiv, au avut stări de vomă și amețeli. Totul, se pare, din cauza mâncării de la slujba de pomenire din comuna Traian.

Purtătorul de cuvânt la Spitalului Județean de Urgență din Bacău, Mirela Romaneț, a declarat că „medicii noștri sunt în plină evaluare a stării de sănătate a celor sosiți în valuri pe parcursul serii. Se pare că au suferit toxiinfecții alimentare la masa oferită după slujba de pomenire. În funcție de rezultatele analizelor care se fac, precum și a diagnosticului dat de medici, se va trece la aplicarea de urgență a tratamentelor necesare”.

Spitalul a avut solicitat prezența tuturor cadrelor medicale pentru a face față situației. Au fost discutate și posibile transferuri la alte spitale din județ.

Conform autorităților locale, la praznicul din Traian ar fi participat circa 250 de persoane.

blank