Featured, Life

5 lucruri pe care sotiile le ascund de barbatii lor

Dupa ce v-ati casatorit mentalitatea „ce-i al tau este si al meu si ce este al meu este si al tau” incepe sa va modeleze viata de cuplu. Totusi, pentru cele mai multe femei, exista unele lucruri pe care au tendinta sa le tina ascunse de sotii lor – chiar si in cazul in care relatia lor este foarte stransa.

Grijile legate de sanatate
Daca o femeie descopera o alunita ciudata, un nodul la san ori alte simptome ingrijoratoare alege sa nu spuna nimic ori devine anxioasa. „Femeile isi ascund ingrijorarile privind sanatatea lor de sotii lor pentru a-i proteja pe acestia sau pentru a reduce teama – mai ales daca vorbim de o problema majora”, sustine psihologul Kristen Carpenter, director la Women’s Behavioral Health la Centrul Medical Wexner din statul Ohio.
Insa instinctul de a-si ascunde ingrijorarile ca si cum daca nu vorbesti despre problema aceasta dispare – nu este cea mai buna idee. „Renunti la sprijinul pe care jumatatea ta ti-l poate oferi si nu-i permiti sa vada de ce esti ingrijorata”, a explicat Carpenter.
Prin urmare, rezista tentatiei de a fi tacuta intrucat meriti un umar pe care sa te sprijini pentru ca, pana la urma, asta inseamna casnicia sa va sprijiniti si in momentele grele.

Problemele de cuplu
Gandeste-te: cearta. Comportamentul pasiv-agresiv. Lipsa acordului legat de unde sa traiti; daca vreti sa aveti copii. Daca o femeie nu incearca sa rezolve tensiunile din relatia de cuplu impreuna cu sotul sau, adesea se va programa la o sedinta terapeutica unde va merge singura, potrivit lui Jodie Voth terapeut de cuplu in Canada. „Nu pot spune de cate ori femeile vin la terapie fara stirea sotilor pentru a decide daca relatia lor de cuplu merita sau nu salvata”, spune ea.

Voth spune ca pentru a nu pierde increderea sotului este bine sa vina impreuna la terapeut. „Femeile se ascund de sotii lor, in aceasta situatie, intrucat au impresia ca este riscant sa ii implice. El are acum sanse la fel de mari sa influenteze soarta relatie de cuplu. Trebuie sa intelegi ca si el merita sa fie implicat in orice situatie in care este si el implicat”, a subliniat Voth.

Preferintele sexuale
Carpenter spune ca, in mod regulat, in cabinetul sau ajung femei care se plang ca nu sunt satisfacute din punct de vedere sexual. „Femeile nu prea vorbesc despre sex si ce le place lor in pat. Oamenii doar intra intr-o rutina sexuala”. Femeile doar fac compromisuri, ceea ce nu este tocmai bine. De multe ori sotiile nu doresc sa le spuna barbatilor lor ce nu le place in pat. „Doamnelor le este teamna sa nu le raneasca sentimentele sotilor, motiv pentru care eu recomand ca discutiile despre sex sa aiba loc in afara dormitorului, iar femeia sa spuna mai intai ce-i place si abia apoi ce nu-i place”, a adaugat Carpenter.

Succesul personal
Credeti sau nu, femeile sunt mai putin inclinate sa se laude acasa cu succesul obtinut la birou, indiferent ca este vorba despre o promovare, o crestere a salariului sau orice altceva. „Nu vor sa le lase impresia sotilor ca intre ei exista o competitie si mai cred ca discutarea succesului lor interfereaza cu rolul barbatului in familie”, mai spune Carpenter. De altfel, psihologul spune ca unii dintre barbati s-ar putea simti amenintati. „Multi dintre ei spun <vreau o femeie desteapta, o femeie de succes insa care sa nu fie mai tare decat mine>”, a explicat Carpenter. Cel mai bine este sa fii alaturi de un barbat a carui imagine de sine deriva dintr-o varietate de domenii nu doar din aria in care ai si tu succes.

Contul in banca
„Femeile au conturi bancare secrete din diverse motive, insa am descoperit ca, de obicei, o fac intrucat asa au fost invatate de mamele lor”, zice terapeutul de cuplu Tomanika Witherspoon. „Altele cred ca in acest fel au vor avea o resursa in cazul in care relatia de cuplu nu va functiona”, a mai adaugat ea. Un cont secret ii lasa femeii senzatia de securitate. Insa, in cazul in care sotul descopera totul va crede ca te pregatesti de un divort. „S-ar putea simti tradati. Barbatul ar putea crede ca sotia sa are si alte secrete unele chiar mai importante”, a subliniat Witherspoon.

Finantele sunt un subiect fierbinte in orice mariaj asa ca ar fi bine sa te gandesti bine inainte de a lua decizia de a avea un cont secret. Nu spune nimeni ca ar trebui sa-i dezvalui absolut orice sotului tau insa numite secrete pot avea impact asupra increderii reciproce.

blank