Actualitate, Stiri

266 de parlamentari au fost „pentru” moartea câinilor

Legea privind eutanasierea maidanezilor, adoptată de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân. Legea a fost adoptată cu 266 voturi „pentru”, 23 „împotrivă” şi 20 de abţineri. Camera este for decizional.

parlamentLegea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în termen de 14 zile de când ajung în adăposturi a trecut de votul final al Camerei Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui proiect.

La votul final au asistat de la balcoane şi câteva zeci de reprezentanţi ai ONG-urilor care sunt împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, tot marţi, amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi, după ce reprezentanţii PDL, PSD şi PNL şi-au exprimat susţinerea faţă de forma legii rezultată de la comisie.

Comisiile parlamentare au stabilit, luni, un termen de 14 zile în care câinii fără stăpân sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse pentru a mai păstra animalele în padocuri.

blank