romani_morti_f0cfbe66d7Doi români şi-au pierdut viaţa în atentatele de la Paris. Este vorba despre un cuplu stabilit în Franţa de 11 ani: Ciprian Calciu și Lăcrămioara Pop.

Ciprian este din Tulcea, iar Lăcrămioara din Baia Mare și sunt părinți unui copil în vârstă de un an. Cei doi au pierit în ploaia de gloanțe declanşată într-unul din restaurantele din centrul oraşului, în timp ce participau la o aniversare.

Ciprian lucra ca tehnician ascensoare în capitala franceză, unde are mai mulți frați stabiliți, iar Lăcrămioara era chelneriță. Au fost identificați de rude, iar guvernul României a anunțat că se va ocupa de repatrierea trupurilor neînsuflețite.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

„În tragedia de azi-noapte din Paris şi-au pierdut viaţa doi cetăţeni români. Din nou, sufletele noastre sunt în doliu şi vă cer tuturor să rămânem uniţi şi solidari. Familiilor îndoliate le transmit toată compasiunea mea”, a transmis Klaus Iohannis pe Facebook.