Featured, Politic

16 decembrie 1989, s a aprins scanteia Revolutiei la Timisoara

În noaptea de 16/17 decembrie 1989, câteva sute de timisoara revoltaţi de regimul comunist porneau o revoltă împotriva dictatorului Nicolae Ceauşescu, care s-a transformat într-o Revoluţie anticomunistă şi avea să schimbe soarta României. Scânteia putea fi oricare alta, dar s-a numit solidaritatea timişorenilor în jurul unui pastor maghiar reprimat de Securitate. Protestul paşnic a degenerat în confruntări violente cu forţele de Miliţie şi toată noaptea au fost arestaţi oamenii găsiţi pe stradă. Însă cursul istoriei fusese decis şi nimic nu mai putea opri schimbarea.

În seara de 16 decembrie 1989, în faţa Bisericii Reformate din Timisoara erau adunaţi câteva sute de oameni. Majoritatea, timişoreni veniţi în sprijinul enoriaşilor reformaţi maghiari, care erau nemuţumiţi că pastorul Tokes Laszlo va fi evacuat şi trimis în altă parohie. Printre ei, tot mai mulţi curioşi, dar şi securişti care supravegheau zona. Adunaţi, oamenii au început să-şi verse nemulţumirile şi – influenţaţi de valul de schimbări democratice din celelalte ţări foste comuniste, au început să vocifereze.

În jurul orei 19:00, poetul Ion Monoran a avut ideea să oprească un tramvai în staţia din apropiere, trăgând de funia pantografului şi strigând ”Jos Ceauşescu!” A fost suficient. În scurtă vreme, circulaţia a fost blocată şi o coloană de câteva sute de oameni s-a îndreptat către Comitetul Judeţean al Partidului Comunist Român, strigând ”Libertate!”, ”Jos Ceauşescu!” şi ”Jos comunismul!”. Când manifestanţii au ajuns în faţa clădirii, au fost întâmpinaţi de un cordon de miliţieni cu bastoane. Furioşi, manifestanţii s-au încăierat cu forţele de ordine şi au spart geamurile Comitetului Judeţean PCR, devastând mai multe încăperi din care au aruncat tablourile lui Ceauşescu şi cărţile cu coperţi roşii.

Când cordonul de Miliţie s-a regrupat, coloana de manifestanţi a plecat spre căminele studenţeşti, sperând să-şi îngroaşe rândurile. Majoritatea studenţilor plecase deja în vacanţă, aşa că protestatarii s-au îndreptat spre Catedrala Mitropolitană. Aici, au făcut joncţiunea cu alte sute de timişoreni, care veneau de la Biserica Reformată, unde avuseseră loc alte confruntări cu forţele de ordine.

În jurul orei 20:00, după ce grosul manifestanţilor din jurul Bisericii Reformate în care se afla Tokes Laszlo au plecat spre Comitetul Judeţean PCR, Miliţia a trimis două plutoane de scutieri să elibereze strada, sprijinite de maşini ale pompierilor. La cele două capete ale bulevardului 6 martie (rebotezat 16 decembrie), forţele de ordine au fost atacate de timişorenii furioşi, înarmaţi cu pietre, bâte şi ce au mai găsit. După ce i-au alungat pe scutieri, folosind inclusiv cocktail-uri molotov improvizate, manifestanţii au devastat magazinele din zonă şi au făcut un mare foc în mijlocul liniei de tramvai, din operele lui Nicolae Ceauşescu, luate dintr-o librărie. Miliţienii au fost retraşi, iar una dintre maşinile de pompieri a căzut în mâinile demonstranţilor.

În jurul miezului nopţii, cele câteva sute de timisoara adunaţi în faţa Catedralei au decis să plece spre cartierele oraşului şi să cheme lumea în stradă. În mai multe intersecţii cheie, forţele de Miliţie şi Securitate au organizat adevărate ambuscade, reuşind să aresteze câteva zeci de oameni. A doua zi, până spre prânz, toată Timisoara aflase ce s-a întâmplat şi vibra sub febra unei speranţe.

blank