Astăzi se împlinesc 139 de ani de la naşterea Reginei Maria a României, cea care a fost a doua regină a ţării noastre, după Elisabeta. Principesa Maria a devenit Regină a României în anul 1914, odată cu accederea la tron a soţului său, principele Ferdinand, pe 11 octombrie, după moartea regelui Carol I.
Era atunci o perioadă crucială din istoria ţării, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală cât şi întreaga societate românească era împărţită în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.
Copilăria
Pe numele ei adevărat, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha s-a născut pe 29 octombrie 1875, în Anglia, fiind fiica cea mare a părinţilor săi Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh şi Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei.
Cu o mamă irascibilă şi dominatoare, şi un tată slab de fire şi plecat des în călătorii lungi pe mare, prinţesa Maria a crescut mai bine de un deceniu la reşedinţa de la ţară a familiei de Edinburgh.
Căsătoria
Maria era o adolescentă când Casa Regală a României voia ca prinţul de coroană Ferdinand să se căsătoarească, pentru a putea asigura astfel viiitorul dinastiei.
Deşi primele întâlniri dintre ei, în anul 1891, sunt descrise ca nişte eşecuri, un an mai târziu are loc logodna, iar pe 29 decembrie 1892, Alteţa Sa Regală Marie de Edinburgh se căsătoreşte cu Alteţa Sa Regală Ferdinand, Prinţul de Coroană al României. Au fost trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) şi protestantă (religia Mariei). Astfel, Maria devenea prima prinţesă britanică, după câteva sute de ani, care se căsătorea cu un prinţ catolic.
Maria nu s-a adaptat deloc uşor la noua sa condiţie, de soţie a principelui moştenitor al coroanei României, mai ales că lumea de la Bucureşti, latină şi ortodoxă, era foarte diferită de cea anglo-saxonă şi protestantă în care ea crescuse.
Copiii
După ce în primii ani de căsătorie, relaţia lor a fost una tumultoasă, urmare a faptului că această căsnicie a fost stabilită din interese dinastice, fără ca vreunul din ei să aibă vreun cuvânt de spus, apariţia copiilor a făcut ca cei doi să fie mult mai uniţi.
Cuplul princiar şi, apoi, regal Ferdinand şi Maria au avut şase copii, iar unul dintre ei, principele Mircea, a murit la o vârstă fragedă. Primul lor copil, principele Carol, s-a născut imediat după căsătorie, în 1893. A urmat apoi principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) şi principele Mircea, născut în ianuarie 1913.
Maria, Regină a României
În primăvara lui 1896, cuplul moştenitor al coroanei României s-a mutat în noua reşedinţă princiară, Palatul Cotroceni, care, începând cu 1892, începuse să fie amenajat special în acest scop de Regele Carol I. Tot Carol va construi şi o nouă reşedinţă de vară pentru principii moştenitori, Castelul Pelişor, situat în complexul familiei regale de la Sinaia, inaugurat în anul 1903.
Urmare a acestei decizii de schimbare a locuinţei, Maria s-a bucurat de o mai mare independenţă în viaţa privată a familiei princiare şi a început să se desprindă de tutela regelui. De asemenea, se ocupa de amenajarea interioarelor noii locuinţe, după gustul său şi a început să practice sportul preferat, călăria.
Odată cu mutarea la Cotroceni, în 1896, Regele Carol I decidea – conform uzanţelor caselor regale, dar şi pentru a o implica mai mult pe principesă în activităţile statului – ca Maria să fie comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori. Principesa s-a arătat foarte bucuroasă de această numire, mai ales că purta uniformă şi conducea regimentul la manifestaţiile oficiale, dar era şi aproape de soldaţii săi pe timpul războiului.
Drep urmare, s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori „Regina Maria”) le-a avut de-a lungul vremii.
Un an mai târziu, în 1897, principele Ferdinand se îmbolnăveşte de o formă gravă de febră tifoidă, care a fost aproape de a-i cauza moartea. Pentru principesa Maria, posibila dispariţie a lui Ferdinand ar fi putut însemna sfârşitul şederii sale în România. În acest caz ipotetic, Regele Carol i-ar fi păstrat cei doi copii, principele Carol şi principesa Elisabeta, despre care spunea că aparţin Coroanei României, iar Maria ar fi fost probabil nevoită să se întoarcă la familia sa, în urma unui aranjament dinastic specific. Ferdinand însă se face bine.
Pe plan politic, Maria a reuşit să întărească legăturile dintre România şi Marea Britanie, arătând reale calităţi diplomatice în susţinerea şi apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale şi a militat pentru alianţa cu Antanta, în vederea susţinerii de către aceasta a realizării statului naţional român.
În timpul războiului, a fost alături de soţul ei în refugiu în Moldova, unde Regina era şi soră în spitalele militare, activitate care i-a adus numele de „mama răniţilor”. Şi în timpul Războiului balcanic, pe atunci Principesă, Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagărele de holeră şi riscându-şi viaţa fără să aibă vreo rezervă.
După moartea lui Ferdinand şi venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea (1930), acesta a reuşit îndepărtarea reginei Maria din viaţa politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reşedinţele sale de la Balcic şi Bran.
Decesul Reginei
În ultimii doi ani de viaţă, Regina Maria a fost foarte bolnavă, s-a tratat la mai multe sanatorii din Europa şi s-a întors în ţară în 1938, când a murit la reşedinţa sa de la Pelişor (Sinaia). S-a stins din viaţă pe data de 18 iulie.
În testamantul lăsat, Maria spunea că îşi doreşte ca trupul să-i fie înhumat în biserica de la Curtea de Argeş, iar inima să fie păstrată într-o raclă a capelei Stella Maris de la reşedinţa din Balcic. După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.
Personalitate complexă şi puternică, iubitoare de artă şi poetă, regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial şi autorităţile comuniste, în primii ani după al Doilea Război Mondial.