Aproximativ10000 de alergători au luat startul, duminică, la cea de-a patra ediţie a UNIQA Asigurări Bucharest 10 kilometri run, potrivit news.ro.

Cursa s-a desfăşurat pe un traseu de 10 kilometri închis traficului auto, cu punct de start şi sosire în Parcul Izvor.Câştigătorii la individual au fost Ştefan Gavril din Italia la categoria bărbaţi, cronometrat cu 30min 17sec, şi la categoria femei Oana Diana Ivăncescu, cu 38min 35sec. Echipa ABRC a ocupat locul întâi la Ştafetă 2 x 5K, cu timpul 30min 55sec.

În cadrul probei Cursa Familiilor, familia Purcea, formată din doi membri, a câştigat primul loc la categoria „Cea mai rapidă familie” la cursa 3.5 km, iar familia Asofiei, alcătuită din doi participanţi, a câştigat la proba 1.5 km. La‘’Cea mai numeroasă familie”, familia Hypewit a trecut prima linia de sosire fiind formată din 15 membri. În cadrul Cursei Adolescenţilor (Teen’s Race), au fost premiaţi cei mai rapizi 5 băieţi şi cele mai rapide 5 fete.

La Cursa Bebeluşilor, 64 de participanţi s-au întrecut târâş şi de-a buşilea pe o distanţă de 4,2195 m şi au fost premiaţi cu înscrierea gratuită la ediţia din 2037 a Maratonului Bucureşti.

S-au acordat premii în bani primilor cinci clasaţi pentru cursele competitive 10k individual (feminim + masculin), Ştafetă 2 x 5K şi primilor 3 clasaţi din categoria persoanelor cu dizabilităţi motorii (feminim + masculin) la Cursa Familiilor 3,5km plus cursa fotoliilor la 10K. Primele 3 familii finaliste cât şi cele mai numeroase 3 familii participante la Cursa Famililor (1,5km/3,5km), alături de câştigătorii cursei Adolescenţilor au primit premii oferite de Hervis, Volkswagen, abonamente World Class România şi UNIQA Asigurări. De asemenea, s-au acordat premii în bani şi echipamente sportive pentru primele 5 şcoli şi primele 5 licee cu cei mai mulţi participanţi.