1 martie, ziua în care renaşte speranţa

1 martieGrea, lungă şi capricioasă iarnă am avut, noi românii… Şi nu numai… Ne-au năpădit, odată cu nămeţii – îmi vine să zic siberieni, căci mie nu-mi place iarna deloc şi, pesemne, am tendinţa să exagerez – neputinţele, închistările, vremurile. Dar – vorba poetului – „după atâta frig şi ceaţă, iar s-arată soarele. Acum nu ne mai îngheaţă nasul şi picioarele”. Şi asta pentru că, iată, cel puţin din punct de vedere calendaristic, a venit primăvara. A venit martie, luna mărţişorului, a femeii, a babelor, a măcinicilor, a unei noi treziri la viaţă a întregii naturi. Poate şi a noastră!

 

Moment pentru un miracol

Din troienele sinistre de zăpadă, din zvârcolirea rebelă a vântului, din ascuţimea apusă a gerului renasc, ca, de fapt, în fiecare an pe timpul acesta, speranţa, bucuria, optimismul, frumosul, dragostea. Îţi mai vine, oricât de bizar ar părea, să trăieşti. Să te bucuri de viaţă. Să zâmbeşti. Să iei soarele în piept. Să faci planuri. Să mergi mai departe. Să uiţi de ratele întârziate de la bancă şi de facturile care aşteaptă să le plăteşti. Să priveşti cum, după ce a plâns cu lacrimi de sare, pământul iţeşte din străfundurile sale mii de ghiocei. Să te uiţi cum, dintr-o dată, se înverzeşte, ca fiola la testul etiloscopic, totul în jurul tău. Să constaţi că în pomi mugurii aliniaţi ca soldaţii pentru apelul de seară, stau să plesnească în floare. Şi peste toate, pentru că e 1 martie, pentru că e primăvară, pentru că e marea renaştere, să ne umplem noi, fetele şi femeile pieptul cu mărţişoare. Nici nu mai contează că agăţăm de şnurul alb-roşu un – chipurile – bănuţ care simbolizează prosperitatea, sau un trifoi cu patru foi, care e menit să ne aducă norocul, sau o potcoavă care să ne ferească de ghinioane, ori flori de orice fel ar fi ele şi chipuri de păpuşele, ori figuri stranii şi neidentificabile, ori cine mai ştie ce. Doar simplul fapt că a venit, după încleştări acerbe între două anotimpuri, momentul mărţişorului, ne umple, din milioane de motive, sufletul de bucurie. Cei dragi ne dăruiesc simbolul primăverii, fără să ştie, poate, că ne dăruiesc, de fapt, chiar primăvara. Şi noi ne fălim cu primăvara din pieptul nostru. Pentru că ştim, într-un mod aparte, că o avem şi în inimi.

Şi toate acestea constituie în cotidianul zdrumicat de încercări, un miracol. Încă…

Despre mărţişorul vremurilor

Cine să mai ştie azi cu adevărat – şi nici noi nu ne propunem să despicăm firul de păr în două sute – de când dăinuieşte povestea mărţişoarelor… Unii spun că de pe vremea dacilor şi romanilor, care le purtau sub formă de monezi găurite, alţii bagă mâna în foc că s-au descoperit în diferite situri arheologice mărţişoare de acum mai bine de opt mii de ani, iar altă categorie consideră că apariţia acestei tradiţii datează de relativ puţină vreme, adică de pe undeva, din secolul al XVIII -lea. Ca şi acum, despre ele se spune că se purtau la încheietura mâinii, la gât, în piept – cel mai adesea. O vreme, şnurul care susţinea mica podoabă, era împletit în culoarea albă şi neagră. Pe de o parte, era primăvara izvorâtă din puritatea ghioceilor, pe de alta iarna reliefată de întunecimea întregii naturi şi, luate la un loc, o încleştare acerbă între una şi cealaltă. Apoi, negrul a fost înlocuit cu roşu şi cele două culori astfel obţinute au fost decriptate ca însemnând, roşul femeia, cu naşterea şi viaţa, albul, bărbatul, cu înţelepciunea şi limpezimea gândirii sale. Într-un timp, mărţişorul era talisman, în altul semn de iubire, apoi a căpătat şi rolul de, pur şi simplu, vestitor al primăverii. De regulă, se poartă până la Măcinici, dar sunt şi persoane care îl ţin agăţat doar în prima zi a lunii martie, la fel cum sunt altele care îl păstrează în piept până de 1 aprilie. Femeile de la ţară poartă mărţişorul, pe lângă acele considerente numite mai sus, şi pentru că, se spune, în felul acesta, pot influenţa cloştile să scoată pui mulţi în săptămânile imediat următoare. Şi, pentru că vorbim despre ce se spune că ar fi prin sate, tot în mediul rural se păstrează obiceiul de a nu arunca mărţişorul când îi trece vremea sau de a-l pune la păstrat pentru anul viitor. El se leagă printre ramurile unui pom fructifer sau printre cele ale unui trandafir, ca să ferească, în felul acesta, casa respectivă de nenoroc, de boli, de probleme.

Fie, pentru că trebuie să închei, ca în fiecare suflet să pătrundă acuma, de 1 martie, o fărâmă de primăvară feerică.      

Citeste si...  Eu, cetateanul.
loading...